catrin walz stein1
 
”Hey, ascultă-ți emoțiile...
 
 
   Amărăciunea îți arată locul pe care ai nevoie să îl vindeci, locul în care încă ai resentimente față de tine și de ceilalți.
   Resentimentele îți arată în ce loc din trecut mai trăiești, și în care nu permiți prezentului să pătrundă așa cum ar trebui să fie.
   Disconfortul îți arată că e nevoie să acorzi atenție chiar acum lucrurilor care se întâmplă, deoarece îți este dată oportunitatea de a schimba, de a face lucrurile în mod diferit decât le faci tipic.
   Furia îți arată lucrurile față de care simți pasiune, locul în care îți sunt limitele, și ce crezi că ar fi nevoie să se schimbe în lume.
  Dezamăgirea îți arată că ai încercat ceva într-o direcție, că nu ai cedat apatiei, că încă îți pasă.
  Vina îți arată că încă îți trăiești viața după așteptările celorlalți legat de ce ar trebui să faci tu.
  Rușinea îți arată că internalizezi credințele altora despre ce cine ar trebui să fii tu (sau despre cine ești) și că e nevoie să te reconectezi cu tine însuți.
  Anxietatea îți arată că e timpul să te trezești, chiar acum, să fii prezent, că ești blocat în trecut și că trăiești în frica viitorului.
  Tristețea îți arată adâncimea trăirilor tale, profunzimea grijii tale față de ceilalți și lume. ”
 
 
 

Majoritatea oamenilor nu înţeleg cum, sau de ce, pot să devină unii oameni dependenţi de droguri. Pot să ajungă să creadă în mod greşit că cei care consumă stupefiante nu au principii morale sau nu au voinţa necesară pentru a se opri din consumul de droguri dacă se decid. Realitatea este că dependenţa de substanţe interzise sau de droguri este o boală complexă, iar opritul din consum necesită mai mult decât dorinţa de a te opri sau o voinţă de fier. Drogurile schimbă creierul în moduri care fac ca opritul consumului să fie dificil chiar şi pentru cei care îşi doresc foarte puternic acest lucru. Din fericire, cercetătorii au descoperit foarte mult din modul în care drogurile afectează creierul şi au creat tratamente care îi pot ajuta pe mulţi oameni să se lase de consum şi să ducă o viaţă normală.

Ce este dependenţa de droguri

Dependenţa este o boală cronică care se caracterizează prin căutarea continuă şi compulsivă, sau dificil de controlat a substanţelor stupefiante în ciuda consecinţelor nocive. Decizia de a lua droguri a fost voluntară pentru marea majoritate a oamenilor, însă utilizarea repetată a acestora duce la schimbări la nivelul creierului care distruge capacitatea dependentului de a rezista impulsului de a lua. Aceste schimbări sunt persistente, lucru care face dependenţa de droguri să fie o boală "recidivantă" - dependenţii de droguri sunt în pericol de a se întoarce la consumul de droguri chiar şi după ani de abstinenţă.

Este un lucru obişnuit ca o persoană să recadă, dar o recădere nu înseamnă că tratamentul nu funcţionează. Ca şi la alte boli cronice, tratamentul trebuie să fie permanent şi trebuie ajustat în funcţie de cum răspunde pacientul.

Când eram tânăr eram plin de energia şi păcatele tinereţii - şi de ego. Şi mereu era despre ceea ce doream, ce credeam că mi se cuvine, şi nu mă gândeam mult când era vorba despre cum să-l obţin. Pe măsură ce băutul şi abuzul de droguri s-a înrăutăţit, egoul meu doar creştea. Izolat în temniţa propriei persoane, doar cu considerente egoiste şi interesate, am ajuns la fundul sacului. În acea clipă scurtă de disperare, egoul meu fiind pentru moment înfrânt, m-am predat suficient încât să intru în program.

În momentul în care am început să lucrez la program şi viaţa mea s-a îmbunătăţit, egoul meu s-a întors. Era o luptă permanentă pentru a-l ţine sub control. Din fericire, cu ajutorul sponsorului meu, cu ajutorul grupului şi prin lucrul la cei 12 paşi, am fost în stare să îl micşorez suficient încât să cresc deasupra cererilor acestuia. Sunt recunoscător pentru cum sunt structuraţi cei 12 paşi, în special pentru paşii 10-12 care mă ajută să-mi ţin egoul sub control.

Acum când sunt mai în vârstă şi sunt într-o etapă mai înaintată a vieţii mele, lucrurile care erau foarte importante pentru mine: banii, proprietăţile şi reputaţia sunt mai puţin importante şi sunt fericit că am crescut peste ele. Astăzi să fiu fericit cu mine însumi şi recunoscător pentru ceea ce am este mai satisfăcător decât orice lucru îmi spunea egoul că am nevoie că să fiu fericit. Auzeam pe cineva spunând că pe măsură ce îmbătrâneşti, două lucruri contează cu adevărat: sănătatea şi timpul. Când eram tânăr acestea nici măcar nu erau pe lista mea. Dar acum, cu puţină înţelepciune şi cu multă recuperare, înţeleg adevărul din citatul zilei de astăzi: vârstă reuşeşte să-ţi controleze egoul.

Dependenţa de sex se poate manifesta într-o mare varietate de moduri. Uneori dependentul are un singur comportament supărător, alteori cu multe. Marea majoritate a dependenţilor de sex spun că practicile lor sexuale nesănătoase au rezultat dintr-un proces progresiv. Poate a început ca o dependenţă de masturbare, de pornografie (fie în reviste sau video), sau de o relaţie, însă de-a lungul anilor a devenit un comportament din ce în ce mai dăunător.

Esenţa a ceea ce înseamnă să fii dependent este sentimentul de neputinţă asupra unui comportament compulsiv, rezultând în afectarea altor zone din viaţă. Dependentul a pierdut controlul şi simte o mare ruşine, durere şi dezgust la adresa propriei persoane. Acesta îşi poate dori să se oprească, însă eşuează în mod repetat acest lucru. Lipsa de control asupra vieţii dependentului se vede prin consecinţele pe care acesta le suferă: dificultăţi la serviciu, probleme financiare, arestări, pierderea relaţiilor, pierderea interesului în lucrurile nesexuale, stimă de sine scăzută.

Preocuparea pentru sex consumă o mare cantitate de energie. Cum aceasta este crescută pentru un dependent de sex, se ajunge la un tipar de comportament( de ritualuri), care de obicei conduce la acţiuni asupra acestora( pentru unii este firtratul, pentru alţii căutatul pe net după pornografie sau, pentru alţii, mersul până în parc pentru a atrage atenţia expunându-şi organele sexuale). Când acest comportament se repetă, apare negarea sentimentelor urmată, de multe ori, de ruşine şi deznădejde sau de un sentiment de neputinţă şi confuzie.

Ce este mâncatul dezorganizat?

Mâncatul dezorganizat: nu face toată lumea acest lucru? Majoritatea dintre noi o face. Sărim peste micul dejun, mâncăm prea mult fast-food, mâncăm munţi de ciocolată apoi ne înfometăm încercând să revenim la o greutate "normală". Mâncăm ce nu trebuie sau nu respectăm planul alimentar pe care ni-l propunem, apoi ne simţim rău din acest motiv şi jurăm că nu mai facem niciodată la fel. De obicei, femeile făceau acest lucru, acum şi bărbaţii fac la fel.

Mâncatul dezorganizat este un lucru complicat de controlat, în special deoarece mâncărurile nesănătoase şi cu multe calorii au gust, de multe ori pentru noi, mai bun. Totuşi, acest lucru nu este, în sine, o formă de mâncat compulsiv.

Ce este mâncatul compulsiv?

În fiecare zi, cercetătorii ne arată că mâncatul compulsiv este la fel ca orice altă dependenţă. Mâncatul afectează centrul plăcerii din creier la fel ca şi cocaina sau heroina, şi poate fi chiar mai periculos. Mâncatul compulsiv este o afecţiune la nivel cerebral.

Din punct de vedere medical sunt 3 tipuri de tulburări alimentare: anorexie, bulimie şi boala mâncatului excesiv.

Anorexie

Are loc atunci când îţi restrângi aportul alimentar până în punctul în care îţi afectează creierul, corpul şi modul în care funcţionezi în societate sau în relaţii. Anorexia începe ca un mod da a îţi controla greutatea, dar devine un mod de a îţi controla emoţiile şi viaţa.

Bulimia

Are loc când mănânci cantităţi mari de hrană, apoi o elimini. A o elimina înseamnă de obicei a o voma, dar poate să însemne orice alt mod de a o elimina din organism. "Cantităţi mari" de hrană înseamnă de multe ori să mănânci mai mult decât este posibil într-o perioadă scurtă de timp, până în punctul în care te simţi prea plin şi rău fizic sau inconfortabil.

Boala mâncatului excesiv

Aceasta este un diagnostic nou, chiar dacă bulimia a fost diagnosticată de multă vreme. Boala mâncatului excesiv are loc când mâncăm cantităţi mari de hrană, dar nu folosim nici o metodă de a o elimina din organism. Aceasta poate fi la fel de periculoasă ca bulimia sau anorexia, deşi mulţi oameni nu ştiu acest lucru. Uneori este chiar mai periculoasă deoarece nimeni nu observă o problemă, iar bolnavul nu va primi nici un ajutor medical. Această boală este o boală neurologică la fel ca anorexia şi bulimia, iar fără tratament, situaţi se înrăutăţeşte treptat.